O văd de ceva vreme cum intră în sală călcând mai mult pe vârfuri şi închizând cu grijă uşa ca să nu facă zgomot, totul cu acea discreţie specific asiatică. Şi fiindcă nu ţi-e dat în fiecare zi să te întâlneşti cu cineva venind de aşa de departe, tocmai din Japonia, am intrat într-o zi vorbă cu ea.
- O să mergeţi în vara asta acasă? o întreb într-o zi chiar înainte de plecare.
- Nu.
- (atunci, speriat că dialogului se va termina atât de repede continui) Dar atunci când mergeţi, trebuie că faceţi foarte mult cu avionul?
- Foarte, îmi spune, cam treisprezece ore, apoi o escala la Hong-Kong.
- Aha, zic eu.
- Dar dumeavoastră?
- Eu, îi spun, doar două ore şi un pic.
- Cu trenul?
- Ah, nu cu avionul.
- Dar de unde sunteţi?
- Din România.
- E departe?
- A patra ţară de aici daca vă uitaţi spre Est (nu părea să fie foarte lămurită şi continui) la Marea Neagră.
- Aha, Marea Neagră cunosc. Am auzit de ea în Japonia.
-?!
- În cadrul unor lupte tradiţionale.(aici îmi spune un cuvânt în japoneză şi dacă vede că nu pricep, spune:) SUMO (mă luminez dar apoi mă nedumiresc la loc)
- “SUMO”, dar ce legătură are cu Marea Neagră?
- În Japonia sunt foarte mulţi luptători de SUMO care vin din Georgia (nedumerirea mea e din ce în ce mai mare) şi care, aşa cum unii de acolo de numesc “Floare de cireş” sau “Adiere de vânt în martie” cei din Georgia îşi iau adesea ca nume de scenă “Marea Neagră”.
16 iulie 2009
