Nu primeşti în fiecare zi o scrisoare care să înceapă astfel: “Domnule Bucur, după cum o ştiaţi deja, sunteţi responsabil…” O jumătate de voce care refuză de la început postura moralizatoare şi se mulţumeşte doar să facă apel, într-un mod cât de poate de socratic, la ceea ce ştiai deja, că eşti responsabil, că o ştiai, că poate ai uitat dar poate nu, în orice caz nimic nou. Iar când, dezobişnuit cu vorbele mari care ies din plic, căci astăzi ele circulă mult mai repede prin mail sau prin telefon, deschizând plicul în grabă, fugind spre tramvai nu poţi să nu te simţi atins. Iată “apelul conştiinţei” anonim, neaşteptat în urma căreia identitatea ta, tu în cele din urmă, are un puseu de revigorare. O gură de aer tonifiant. Eşti responsabil, da, într-adevăr sunt responsabil.
Dacă n-aş fi citit mai departe…Aş fi putut să mă opresc la capătul cuvântului şi, cine ştie, aş fi rămas revigorat o zi întreagă. Dar am citit “Domnule Bucur, după cum o ştiaţi deja, sunteţi responsabil…de toate ţevile şi de instalaţia de canalizare din apartamentul dumneavoastră.” Pe loc m-am simţit trădat dar după două zile expresia “sunteţi responsabil” mă bântuie încă.
Dorel
18 februarie 2010
